Ia-mi,calmează,trimite,salvează

23 decembrie fără zăpadă,vânt nervos și totuși milostiv ce te întoarce parcă la un început de toamnă,pământ rece și decolorat,amintiri,dor și..cred că amintiri ce dor,provocatoare de dor.

E furtună în minte,am nevoie de vântul de afară,vreau să îi predau lui toate gândurile agitate care îmi lovesc pereții minții,provocându-mi durere în căutarea unei ieșiri..

Orație de nuntă pe fundal,la volum minim căci în minte am la volum maxim strigăte de gânduri,pe care nu le eliberez,le fac o optimistă analiză și le salvez,le pun pe umeri povara unui mâine mai calm și așa le opresc,se îndepărtează de pereți și apasă podeaua,presate de povara ce le-am atribuit-o..

Se așează pacea..rămâi cu mine o vreme..

”Dar”

Aveam scântei în suflet când în minte îmi erai tu..și inima vorbea ciudat,silabisea,nici ea nu-și găsea locul.

Eram o enciclopedie ambulantă de iluzii când auzeam de tine,prin paginile mele găseai speranțe,gânduri,scenarii greu de pus în scenă fiindcă aveau același act repetitiv și aceleași personaje,noi..

Printr-o definiție aparte,viața pentru mine înseamnă schimb continuu de iubire,transferul se făcea în mintea mea,te încărcam mereu cu ea,tu nu cunoșteai prea bine sursa dar era pace în tine,fiindcă o simțeai.

Dar (fiindcă mereu există un dar) oricât adevăr zăcea în paginile mele scrise cu dorință și optimism,tu erai departe,nu le citeai decât în grabă și nu înțelegeai ce îmi doream eu să înțelegi..iar asta m-a lăsat cu semne de întrebare.

M-ai făcut să mă întreb dacă ai cunoscut vreodată iubirea,dacă i-ai oferit atunci un nume,dacă te-ai lăsat ghidat de ea sau dacă ai considerat-o o simplă boală,de care ai fugit mereu fiindcă tratamentul nu s-a inventat încă..

Ți-am oferit iubire,mi-ai oferit întrebări..schimb neobișnuit,afirm..dar vedeam esențialul,măcar primeam ceva de la tine,aveam un început de zâmbet pe chip,întrebările îmi cereau timp pentru a le analiza,pentru a le oferi răspuns..și le dădeam,fiindcă timpul se oprea când îi spuneam că am nevoie de el pentru tine,îmi era martor și mă înțelegea.

Aș fi vrut să fi fost tu în locul timpului,să te oprești pentru mine oricând,să fii lângă mine când sufletul ar fi cerut asta,aș fi vrut..

Somnul mă găsea greu în serile precedate de zilele pline începute cu tine în gând..da,numai acolo te aveam dar mi-a fost suficient,timpul m-a obligat să fac pace cu ideea.

Astăzi te păstrez în același loc,îți mai trimit iubire din când în când,deși nu mă semnez.

Nou sentiment-dezamăgirea

M-am întâlnit cu un sentiment care nu a avut niciodată mari efecte asupra mea,nu știu ce s-a schimbat acum.

Am descoperit,cu ajutorul acestuia că deși  o persoană  s-a folosit/a avut parte de sprijinul tău o viață întreagă și cu strângere de inimă și regret poate i-ai oferit titlul de „prieten”,bineînțeles,titlu nemeritat..ei bine,poate trece la sentimente reci foarte ușor.

Nu e tocmai o problemă,dar vin cu soluția.

E un fapt că oamenii se schimbă,cei mai mulți în rău,dar ajung la concluzia că unii au avut mereu o răutate interioară ce cu timpul a tot dat semne de „sunt și eu aici” până a ieșit din carapace,ștergând orice urmă de frumos din om.

Huh,oare de ce mi-e greu să vorbesc despre transformarea ta, ce m-ai înselat cu falsa ta prietenie?

Vreau să știi că sunt bine,eliberată.M-a dezamăgit doar faptul că acum grupul oamenilor fără sentimente a crescut odată cu alăturarea ta.

Ai îndepărtat din calea ta toate persoanele care te-au ridicat când ai avut nevoie,pe care le-ai umilit când ai avut ocazia fiindcă spuneam și mai sus,răutatea vorbea de multe ori prin tine,imitai superioritatea,gesturile de prietenie fiind ignorate complet de catre tine..crede-mă,ai numai gânduri bune din partea mea,sper să-ți fie bine deși viața ia întorsături neașteptate,întorsături în spatele cărora nu vei mai găsi sprijinul de altă dată.

Gânduri bune,pe cele albe nu le-ai înțelege.

Nu e despre ei,e despre tine

Mi-a fost dor să-mi scriu ideile aici,îmi apăsau sufletul.Nu de altceva,dar începusem să le amestec,ușor apărea și teama de a le pierde..deci le fac loc aici.
Am păstrat aceleași gânduri albe,poate am unele recente,cu suave nuanțe de gri însă sunt în proces de purificare,vor atinge imaculatul în foarte scurt timp.
Am acordat timp cunoașterii sufletelor,fiindcă asta stă la baza oricărei ființe.
A meritat,veți vedea de ce.
De curând,la o discuție deschisă,cineva mi-a zis „Știi,e așa ciudat și dureros că oamenii judecă după ambalaj,că nu au răbdarea și curiozitatea de a trece de el,de a cunoaște gândirea,caracterul,sufletul..„
Știți,persoana ce s-a deschis în fața mea e o incredibilă sursă de iubire,bunătate și frumusețe interioară și exterioară.Cred că a fost cel mai frumos „caz” pe care l-am studiat în această perioadă.
Știți voi,revin puțin la titlu și vreau să subliniez,nu e despre ei,e despre tine și despre ceea ce știi că ești,despre ceea ce îți impui să fii.
De ce să-ti lași sufletul pradă părerii lumii?De ce să nu te iubești pe tine însuți doar fiindcă unii sunt incapabili să treacă de „ambalaj”?
Incapabilii nu merită asta,ei merită să rămână în oaza de mediocritate,iubirea și legăturile sale fiindu-le interzise.
Știu că nevoia ta de iubire e uriașă,știu..e firesc,tu oferi iubire tuturor,aduci zâmbete cu orice mic gest de-al tău,faci orice pentru fericirea celorlalți iar acestea sunt puține din motivele care arată că ești ai inima pregătită pentru acest sentiment.
Am realizat că ai un gol în suflet,mi-ai permis să îl văd și am încercat cu puteri minime să-l închid puțin câte puțin..dar mereu se redeschidea..nu eram eu persoana care putea face „minunea”..dar știu că într-o bună zi,va apărea acea persoană și nu numai că va umple golul,făcându-te să te simți o ființă completă,dar nu va mai da șansa altora de a se forma.
Eu sunt o ființă mică,te iubesc în felul meu dar cu toată puterea,la fel și cei din jurul tău și nu o să renunț până pe dosarul deținător al cazului tău nu închei cu o notă pozitivă!
Acum vin cu o un sfat din suflet pentru suflet:acceptă,iubește ceea ce ești și fă-o cu mândrie,astfel părerea lumii va fi pistolul la ale cărui gloanțe vei fi mereu imun.

Vreau să zic

Fericirea este o scrisoare pierdută,vreau să zic..nu seamănă cu cea a lui Caragiale,scrisoarea la care fac eu referire nu are prea multe situații comice..
În drumul către aceasta te însoțește de cele mai multe ori tristețea,care încearcă să te rătăcească de pe drum fiindcă știe că la capătul său este scrisoarea iar în scrisoare,șansa ta de a fi complet.
Vreau să zic că depinde de tine să nu te lași dominat de cea ce vrea să-ți fure calea dreaptă.
Cel mai fericit caz este atunci când tristețea nu îți are baiul iar niciun sentiment nu te încearcă,așadar mergi condus de dorința de a cunoaște,de dorința de a fi.
Când într-un final vei ajunge la scrisoare (căci vei ajunge,să nu ai dubii),să nu o deschizi imediat.. atinge-o,studiază-i hârtia fină pe care a fost scrisă,atinge-o de inimă și simte-o,așa vei învăța cât de prețioasă este și vei ști că e singurul lucru care nu trebuie să îți lipsească vreodată..
Poți fi complet fără fericire? E întrebarea care-mi apasă de multe ori conștiința,dar tot eu vin rapid cu răspunsul.. Nu poți privi razele de soare cu ochii închiși,doar le poți simți.Așa este și în cazul celor ce nu mi-au găsit „scrisoarea”,se mulțumesc doar cu iluzia a ceea ce ar fi fost dacă.. 
Trebuie să fac o remarcă puternică,scrisoarea nu o vei găsi NICIODATĂ în mâinile altui om,ea vine de nicăieri și își găsește locul în mâinile tale.

Cred că

S-au așezat frunze de toamnă pe inima mea..fii vântul  care le suflă.. Trimite frunzele departe și rămâi tu aici. 
De ce te rog tocmai pe tine asta?
Ei bine,fiindcă vreau să cred că te-am legat de mine cu un singur cuvânt:NOI. 
Fac legături puternice,să știi..însă a noastră legătură este privită cu ochi neîncrezători de către tine,motiv pentru care cauți să o rupi de fiecare dată când te doare încheietura. Să știi că și pe mine mă doare uneori sufletul dar continui să îl las lângă al tău..
Tu nu încerci prea mult,tu te sesizezi mereu la final,atunci când totul este pe cale să se prăbușească.. da,atunci vii tu și cu câteva cuvinte repari ceea ce era fără șansă..
Chiar nu știu unde duce drumul meu,nu știu dacă vei fi lângă mine până la capăt..doar un lucru mi-e cert,din suflet nu-mi vei pleca niciodată.
Spune-mi că vrei să pleci și te voi ține alături de mine o veșnicie..

Despre tine

Cuvinte sunt multe,prin fapte mi-e greu să îți vorbesc.

Știu că tu nu crezi prea mult în cuvinte mari,ci mai mult în cele însoțite de fapte.

Indiferența mă definește foarte rar spre niciodată..deci alungă gândul.

Nu știu ce gânduri am cu tine,nu știu dacă avem gânduri ce se aseamănă măcar ici-colo..dar știu că inima e mai presus de gând,obișnuiesc să zic că e un GPS mai sigur așa deci mă ghidez după ea.

Nu ești în aria mea de acoperire,ești cu mult peste..dar dacă îmi propun să te caut,te găsesc.

Te caut,te găsesc,te-am găsit,dispari din nou.

Ce faci?Arată-mi un drum mai sigur decât cel pe care ai putea să mergi cu mine.

Știi că am să te aștept mereu..aveam speranțe că o vei face și tu..

Cine știe?

Viața are multe de oferit,eu nu i-am cerut niciodată nimic până acum.. dar dacă aș avea șansa.. te-aș cere pe tine.

Aici,odată cu toamna

M-am întors la sentimente mai bune.. de fapt,toamna m-a reunit cu ele.Am avut o perioadă de rătăcire,pot spune..dar heh,niciodată nu e târziu să te întorci din drum,nu?
La fel ca fiecare anotimp,mereu ajunge înapoi la timp..chiar dacă primăvara mai avem parte de câteva zile de frig,soarele își intră rapid în drepturi.
De curând am reușit să văd și prin alți ochi.Cum? Dacă aș ști,v-aș spune,nu am secrete(poate doar vreo 2 pierdute printre ani).
Poate am reușit să îmi arunc privirea dincolo de zidul de bunătate și fericire peste care nu vedeam niciodată nimic.
Curiozitatea m-a ridicat pe vârfuri și-am privit peste acel zid.Nu regret,e atât de bine să fii un om fără regrete..Poate curiozitatea a omorât pisica dar eu încă sunt aici,la fel de vie..cred că mi s-a mai dat o șansă,heh.
Nu faceți ca mine,nu treceți peste zid nici măcar cu privirea,cei de dincolo nici nu încearcă să privească spre noi..n-ar reuși.Grijile,tristețea..îi leagă la ochi.
Dacă nu vezi,nu ai de ales decât să te lași ghidat de suflet,nu?
Salvarea e în interiorul fiecăruia,dacă o căutăm în alții nu facem decât să pierdem timp.. Vechea glumiță cu bunicul care își căuta ochelarii deși îi avea în mână.
Cât despre mine,am rămas la fel.
Și fiindcă am revenit,vă doresc să simțiți toamna la fel cum o simt eu!

Încotro?

Îmi era frig.. Era ora 3  și ceva dimineața. Ce căutam afară  atunci? Mulți dintre noi mergem pe stradă ziua la ora 12 și tot nu știm ce căutăm.. iar acesta a fost gândul care m-a împăcat în acea dimineață.  Ridicând privirea către Calea Lactee am realizat cum se simte o furnică atunci când privește un om. Doar că eu nu simțeam teama furnicii, nu mă temeam că aș putea fi strivită..deși moartea sub mii de stele poate fi catalogată drept o dorință de-a mea.
Simțeam răcoare,mii de fiori ce mă cuprindeau..era abia 1 august dar eu deja simțeam toamnă în jurul meu.
Aș vrea să fie toamnă mereu.. anotimp nostalgic,aducător de amintiri..
Nici acum nu știu unde sau spre ce mă îndrept, e aproape ora 22..aștept din nou stele, aer de toamnă, amintiri și să simt din nou toamnă..

Mă opresc aici

Nu că aș vrea..dar știm cu toții că nu mereu lucrurile se întâmplă după voia noastră..așadar, am terminat. Nu voi mai încerca să deschid suflete sau minți de mult închise. De ce? Fiindcă nu mai vreau să mă simt un hoț.. desigur,spargerile mele ar trebui să aibă urmări pozitive însă in viața reală,jaful n-a fost niciodată prieten bun cu fericirea.
Clar, sufletul este averea cea mai mare a unei persoane.. și poate că nici măcar niște mâini cu intenții bune nu au voie să îl atingă..dar e o dovadă prea mare de egoism să ii pui gratii..
Sunt ferm convinsă că unele decizii nu sunt deloc gândite înainte.. și e păcat, nu este oare?
Cuvintele împing un om mai puternic decât orice altă forță umană.
De multe ori regreți că n-ai gândit înainte să spui "adio", că nu te-ai lăsat ajutat la timp.. dar fiecare e liber să decidă când e timpul său..

Part of..

Dacă ar fi să mă întrebați despre noroc și oamenii ce îl dețin..aș spune fară să stau pe gânduri că fotografii sunt cei mai norocoși oameni.. Nu toți,ci acei fotografi în adevăratul sens al cuvântului,cei pentru care fotografia a depășit gradul de pasiune,devenind o parte din ființa lor fără de care nu ar mai fi la fel. De ce consider că sunt norocoși? Mulți s-ar gândi la partea financiară și la câștigurile ce îți rămân după ultima declanșare a aparatului la sfârșitul unei ședințe foto..însă numai cei de care vorbeam mai devreme înțeleg la ce mă refer atunci când folosesc cuvântul „norocos”. Ca să nu fiu nedreaptă,voi încerca să explic și celor ce văd norocul egalând cu partea materială. Fotograf fiind,afli povești de viață,ești martor la ele,surprinzi cele mai frumoase zâmbete,despărțiri și regăsiri într-o gară oarecare,momentele în care inelele leagă destine,cunoști noi priviri,noi zâmbete,surpinzi emoții,fericire,iubire. Te simți fericit când vezi că oamenii transmit, așa îți dai seama că și fotografiile vor transmite,așadar scopul este îndeplinit.Câștigul cel mai mare îl are sufletul,mintea..dar pentru cei nominalizați mai devreme,contează cel mai mult.Zâmbiți,bucurați un fotograf! :)

Ai fost,ești și vei rămâne

Ești un om puternic,ești un om frumos,ești un om capabil de multe lucruri bune,ești un om de care o lume întreagă poate fi mândră,ești un om ce poate lăsa în urma lui doar zâmbete și gânduri pline de lumină,ești..tu. Un munte de posibilități într-un singur corp,mic..toți suntem niște oameni mici,din moment ce nu putem atinge cerul cu mâna..devii om mare atunci când treci de granițele cerului cu ajutorul imaginației.

Tu te vezi în oglindă așa cum te văd eu de la distanță?Ar trebui.

Adevărul este că am fost și poate încă sunt un om plin de complexe,deși mulți mă judecă având impresia că totul este roz în jurul meu,aș vrea să se știe că am cerințe mari de la propria mea persoană și mă lupt de multe ori cu gândul că nu le voi îndeplini și că voi dezamăgi multe persoane..este o luptă continuă în care intru și ies mereu cu zâmbetul pe buze,poate nu mă accept în totalitate,dar știu că eu fără mine nu exist și astfel fac eforturi mari să rămân mereu în picioare,zâmbind pentru ceilalți.E o luptă interioară,ușor de dus pentru mine,având în vedere că sunt o persoană foarte optimistă.Revenind la tine,aș vrea să te rog ceva..

Fii ceea ce n-au fost alții.

Bingo

Cred în ideile mele despre fericire,cred în tot ceea ce zic..însă până de curând n-am crezut că pot spune „adio„ cu zâmbetul pe buze.
În mintea mea,un final era mereu trist..în special finalul unei perioade de fericire. Ei bine,totul s-a schimbat. Am realizat cât de naivă este tristețea și cât de ușor se lasă păcălită de un zâmbet.
Finalul de care eu am trecut cu brio trebuia încheiat cu lacrimi,sau cel puțin cu o expresie ștearsă,o expresie de om care a pierdut un lucru prețios.. n-a fost așa. Mi-am setat pe chip un zâmbet,n-am avut un motiv care să-l susțină,doar l-am așezat pe chip și mi-am interzis să fiu ca toți ceilalți,să mă las pradă tristeții din orice motiv. Toate sfaturile mele aplicate într-o singură clipă..un motiv de mândrie pentru mine.
Fericirea e un scut care te menține sănătos,nu-l lăsa jos niciodată.

Mi-aș dori să-ți dorești

Mi-aș dori o minte limpede dar nu știu dacă m-aș descurca cu ea.
N-am avut niciodată gânduri puține..dar deși mi-a fost greu să le duc uneori,nu aș putea să plec la drum fără ele.
Nu vreau să mă complic,dar nici nu caut o cale ușoară.
Vreau să fiu un motiv pentru oamenii ce și-au pierdut zâmbetul,vreau să zâmbească împreună cu mine. De multe ori mă lovesc de „nu pot,nu e așa ușor,tu nu știi cum e,e ușor de zis dar e greu de făcut” dar știți ce? Nu renunț. 
Sunteți prea mulți cei ce vă lăsați fericirea furată..dacă depuneți o simplă plângere și așteptați rezultate satisfăcătoare în urma ei,vă trezesc destul de urât : în frumoasa noastră țară,dacă ți s-a dat în cap pe stradă poți depune plângere,dar pană se rezolvă cazul tău,alte 100 de capete vor fi sparte de același hoț. Așadar,de ce stai și îți plângi de milă? Fă-ți singur dreptate..dar altfel,uită hoțul ce a plecat cu fericirea ta,reîncarcă-te cu baterii mici de fericire și încearcă fel și fel de zâmbete,alege-l pe cel care ți se potrivește mai bine.
E greu?
Da,e mai ușor să stai să-ți lingi rănile,să le închizi cu lacrimi..dar lacrimile nu sunt pansament definitiv,rănile închise cu lacrimi se redeschid la prima atingere.
Să te pansezi cu speranțe? Bravo,ai găsit cheia succesului,nu rămâi nici cu cicatrici.
Ce alegi? Mai aștepți după plângerea aia?

Fără soare II

Mi-a fost dor să scriu „fără soare”..
Deși e iunie,nu e soare..deși uneori ai un zâmbet incredibil de luminos poate nu ești fericit.
Nimeni nu se aștepta ca iunie să ne plângă cu ploi mari și sănătoase,ci toți anunțau soare în sus,soare în jos,planuri peste planuri,o vară arzătoare..dar ce să vezi,n-a fost așa.
Asemeni unei ploi,nici tristețea nu e anunțată..vine exact atunci când totul pare să-ți surâdă.
Priviți pentru o clipă viața ca pe un profesor și o să vedeți că i se potrivește rolul. Ne dă fel și fel de teste,unul mai dificil decât altul. Atunci când treci cu brio de unul,te felicită și îți lasă o perioadă de soare în calea ta. Însă atunci când nu reușești să iei nici notă de trecere,te poartă printr-un drum noros de corijări..obligându-te astfel să-ti dorești drumul cu soare. Nu e simplu,nimeni nu a spus vreodată că este..așa cum nimeni nu a fost niciodată complet pregătit pentru un test..dar gândește-te,acestea sunt doar mici teste ale vieții..sunteți conștienți că vor urma examene? Dacă te dai bătut numai după un singur test..examenul ar trebui să însemne sfârșitul?
Toată lumea vrea fericire,nimeni nu vrea durere.. dar cum poți vedea curcubeul fără o mică ploaie?

Din perspectiva unuia din mine

Nu am căutat fericirea,am zis că niciodată nu voi face asta,că o voi aștepta să vină..și într-adevăr,a venit..dar tot departe o simt.O fi o pseudo-fericire? Să nu mă bucur? Nu pot trăi cu speranțele legate de o fericire falsă?

Probabil vă întrebați cum e să trăiești fericirea „de la distanță”. Da,e nesigur..dar dacă am ști că drumul către fericire e mereu sigur,nu am mai cunoaște tristețea.Și dacă nu cunoști triștețea cum poți ști sigur că ești fericit?

Prietenie

Acum mult timp,mi s-a zis că nu se mulțumește pentru prietenia sinceră fiindcă nu e un obiect pe care îl primim cadou,e o trăire pe care fiecare o merită..Bineînțeles,am fost de acord,asta cred și eu..însă cum eu nu am făcut niciodată ceea ce mi s-a spus..trebuie să și mulțumesc.
Sunt o persoană destul de puternică să merg și singură pe drumul meu..dar simt călătoria mai sigură alături de un prieten.
Mulțumesc!

Pierdut

Sunt un drum atât de încurcat încât pierd toți pașii ce mă ating.
Să fie vina obstacolelor mele poate prea mari sau să fie vina celor ce cred că e ușor să mergi pe mine?
E greu să mergi pe un drum neasfaltat,desculț fiind.. 
Toate drumurile sunt grele,iar cele care par a nu fi,doar par.
Pune-ți speranțe în pași,zâmbet în privire și continuă să mergi,drumul e lung..dar cu aceste două „arme„ nu te vei pierde niciodată.

Vreau să cad fără,ridică-te la fel..

A cădea cu iubirea sau a te ridica fără?
Am întrebat o persoană pe care o cunosc de ceva timp (știu,puteam foarte bine să mă limitez la cuvântul „prieten” însă este un cuvânt prea mare,cel puțin pentru mine și nu îmi permit să îl folosesc pentru descrierea oricui)..ce este iubirea.
N-a lăsat secunda din urma întrebării mele să plece și a surâs,nici măcar nu m-a privit și mi-a răspuns în următorul fel: iubirea adevărată este atunci când ți-ai da viața pentru persoana pe care o iubești.
Știam deja că ăsta era răspunsul ce aveam să-l primesc..un răspuns banal,cel mai probabil preluat din filme,povești ale prietenilor care la rândul lor au vizionat filme,au auzit alte povești..
Iubirea adevărată? Eu n-am spus nimic despre adevăr sau falsitate în iubire. De ce a ținut morțiș să introducă cuvântul acesta în răspuns? Pentru a mă convinge să îi accept opinia,să audă din partea mea „aha,ai perfectă dreptate” sau se aștepta la cuvinte mărețe,de laudă pentru aberația pe care a spus-o?
I-am dezamăgit așteptările cu tăcerea mea și cu o privire aruncată într-o altă direcție. Aș fi putut foarte ușor să rup tăcerea,dar ar fi însemnat o umilință..pe care n-ar fi înțeles-o,rămânând tot la ceea ce înțelegea - replica din filmul prietenilor săi. Cum nu sunt genul de persoană care să umilească,am păstrat aceeași tăcere..dar acum știam că orice altă întrebare aveam să îi mai adresez,voi primi tot răspunsuri asemeni primului,fără noimă.
A înțelege e divin,a crede că înțelegi e prostie pură.

Un bilet către..

Gara este un cimitir al amintirilor..
Acolo se îngroapă amintirea unor revederi,unor despărțiri,povești ale unor mari și imposibile iubiri veșnice..
Mii de suflete își leagă despărțirile de gară..
Trenul vieții are multe curse..ne abonăm fără să vrem,suntem navetiști fără voie dar cu destinație în această viată. În ziua în care abonamentul rămâne fără valabilitate,luăm bilete pentru a străbate ultimii km. Abonamentul vieții se decontează în clipe..de fericire,de tristețe..dar moneda e aceeași.
La sfârșit,când vei vedea trenul plecând fără tine,tu rămânând doar cu moneda.. vei decide dacă naveta prin momentele vieții a meritat..dar mereu merită,suntem pasagerii învingători ai propriei vieți..

Nu și nu

Nu aștepta iubirea.. ca toate lucrurile frumoase din viață,ea vine atunci când nu te aștepți. Știu,știu.. la fel și pleacă însă dacă o trăiești din plin la momentul său,la plecare nu vei avea niciun regret. Iubirea nu e o veșnicie,e iluzia unei veșnicii..

Fără soare I

Astăzi,pentru prima oară în întreaga-mi viață am simțit că îmi pleci din vise..
Să spun că m-a cuprins tristetea mi-ar fi destul de greu folosindu-mă doar de cuvinte..
Că vor sa mi te fure?
E greu de acceptat..dar presupun că din moment ce nu mi-ai aparținut decât în cele mai ascunse locuri ale gândurilor mele,nu pot învinui pe nimeni de plecarea ta.
Greu mi se pare și să fiu martorul principal în procesul despărțirii noastre..căci de tine se leagă cele mai mari speranțe ale mele.Acum însă,mă apasă nevoia de a le dezlega si de a le lăsa să se înalțe către cer asemeni unui copil ce își trimite zmeul către vânt și într-o secundă de neatenție îl scapă.
Deși mi-am zis că niciodată fericirea mea nu va fi pusă în mâinile cuiva,mi-am așezat-o pe furiș în ale tale,cuminte și împreunată cu speranțe,apoi ți-am închis mâinile,blocând-o acolo.
Mintea mea bolnavă de tine refuza să te vadă îndepărtându-te și cu ai minții pași alergam după tine.. În zadar,ai plecat ținând în continuare în mâinile tale amalgamul de sentimente dăruit.
Te comportai cu mine ca o zi de ianuarie,rece..dar cu felul meu visător de a fi te vedeam și te simțeam un suflet cald ce amintea de lunile verii.
A mai trecut de atunci ceva..timpul peste mine,ganduri,idei,iluzii prin ochii mei ce își păstrează încă strălucirea..
Tu rămâi și azi un chip palid cu ochi caprui,împărțitori de false speranțe.

"Sensul vieții este de a da vieții un sens.”

Pare complicat,nu-i așa? Spuneți-mi,cand este ceva ceea ce pare a fi? Niciodată nu am privit omul ca pe o simplă ființă lăsată pe pământ în voia sorții,care se naște,își face veacul și apoi moare,ajungând într-un fel sau altul tot la începuturile sale,căci asta este moartea de fapt. Refuz să primesc ideea că după ce ai fost înecat în pământul pe care altă dată călcai,până și amintirea ta va fi uitată odată cu trecerea timpului. Din momentul nașterii și până la momentul părăsirii acestei lumi,avem ca și scop să dăm vieții un sens.Poate unii dintre noi nu văd câte poți face cât timp trăiești,poate unii dintre noi privesc cerul și nu pot să vadă dincolo de el și îi pun limite,poate unii dintre noi încă nu realizează ce înseamnă să fii om,alții i-au dat cuvântului o semnificație prea mică.. la 16 ani încă ai un cufăr plin de speranțe și de visuri,la 20 apar alte visuri,la 30 cufărul ori se golește,ori se închide iar șansele de a se deschide din nou sunt minime..la majoritatea oamenilor.Acum vreau să vă întreb..de ce trebuie să fie vârsta o piedică în calea visurilor? La 50 de ani poti visa la fel ca la 20,poți gândi ca la 30,poți avea sufletul luni tânăr de 16.Sigur,eu înțeleg că odată cu înaintarea în vârstă te întâlnești cu tot felul de probleme,ce îți mai limitează într-un fel sau altul pofta de viață..insă dacă lași cufărul cu speranțe deschis,întotdeauna te vei ridica mai ușor atunci când vei fi la pământ deoarece vei avea unde căuta o soluție.. Nu mă las numai în speranța că cine are de înțeles va înțelege,ci vin cu un ultim sfat : lăsați cufărul deschis!

În trecere..

Și o dezamăgire vine ușor,ca o veste bună ce o poți primi cu zâmbetul pe buze atunci când nu ai mari așteptări.

Ia finalul ca pe un nou început și zâmbește,vreau să știi că zâmbetul sincer este cheia unor multe uși spre fericire.

Fără dubii

Dacă ar înțelege toți că a plânge nu este o rușine,am vedea trecând pe lângă noi suflete mai calme,mai eliberate,am vedea chipuri cu mai puține riduri,priviri mai puțin încruntate,zâmbete mult mai largi,ochi mult mai senini..
Lăsați sufletul să fie liber,lăsați sufletul să înflorească.

Nu încerca..

Nu încerca să mă înțelegi..am încercat și eu o dată..din păcate,nu am reușit. Sunt un om cu multe păreri,un suflet ce are mai multe intrări accesibile pentru toată lumea..cu o minte deschisă și cu  o imaginație fără margini.
Zâmbetul mi-e prietenul cel mai de preț,nu mă părăsește niciodată la greu,ci luptă cu greul pentru mine.
Sunt o ființă incapabilă să facă rău,răzbunarea,ura și tristețea fiind lucruri de care am stat,stau și voi sta mereu departe.
Ador să fac oamenii să zâmbească,ador să cunosc povești de viată..
Când dăruiesc zâmbet,aștept înapoi zâmbet..când dăruiesc pace,aștept înapoi pace..când dăruiesc gânduri bune,nu aștept nimic..acesta este scopul meu și îl indeplinesc cu drag,mereu.

Dispariție

 Știm cu toții..acum muult timp,oamenii erau oameni.
Ce este acum omul?
Omul este ființa care uită cât valorează,care se vinde,care a dat uitării importanța frumuseții sufletului,care uită să zâmbească,care nu mai primește lumina în ochi,este ființa care se poate descrie simplu,prin cuvântul „griji”,este ființa care a renunțat la speranța ce duce la bucurii veșnice pentru bucuriile de moment,dăruite de lucruri fără valoare reală..
În întreaga lume se instalează acest proces de uitare a propriei ființe..e prea trist faptul că nimeni nu îl poate opri. Ba mai mult,oamenii îl acceptă.
Aș vrea să văd,la sfârșitul acestuia..câți dintre oameni mai rămân oameni?

Cine ești tu oare?

Ne știm dar nu ne cunoaștem.. Tu mă știi doar fiindcă eu am forțat puțin destinul,eu te cunosc fiindcă fără acceptul tău,te-am inclus în planul vieții mele.E amuzant faptul că eu sper să pot schimba voia sorții..însă soarta nu mi-a șoptit nicio clipă care este voia ei și nici faptul că nu am dreptul să o îndrumez.

Nu îți vei da seama prea curând că tu ești misterul din rândurile mele,poate nici măcar anii nu te vor ajuta să descoperi asta..însă totul este pură întâmplare iar drumurile vieții sunt prea încurcate pentru a avea indicatoare.

Șansa ca planurile noastre să difere este de 99% însă numai anii știu ce vor face cu acel 1%.

În acel 99% există posibilitatea ca atunci când mă vei vedea,nici măcar să nu mă vezi,trecând pur și simplu pe lângă mine,ca pe lângă un nimic.

Îmi asum acest risc și voi continua să îmi îndrept calea către tine.

N-am schimbat nicio privire,de cuvinte nici nu-i gând..dar mă bazez în continuare pe acel 1 schimbător de destine..

Nu urmăresc nimic altceva decât să îți cunosc persoana..îmi vei permite?

Cu soare II

Ochii sunt făcuți pentru a reda vederea,mintea pentru a reda amintiri,zâmbetul pentru a reda zâmbete,oamenii pentru a reda iubire.A iubi fără a-ți folosi ochii pentru a vedea ceea ce iubești îndeplinește condiția principală a iubirii adevărate.
Orbii văd mult mai limpede decât mulți dintre cei ce se folosesc de lumină zi de zi.
De ce?
Răspunsul e prea simplu și nu-și merită întrebarea..atunci când două suflete se întâlnesc,niciun contact vizual nu are emoția capabilă să întreacă momentul întâlnirii sufletelor.
Unii dintre voi vedeți lumina dar nu vă bucurați de ea.
Un orb nu o vede,o simte  dar asta ii redă un zâmbet dezarmant.

Mulți sunteți orbi în esență,cu ochii interiorului închiși..păstrând o pseudo-vedere la suprafață.

Cu soare I

Ce fel de om ești dacă fugi de ploaie? 
Dă-i voie să te atingă,o va face ușor,timid sau mai îndrăzneț,te va cuprinde repede și îți va lăsa ochii umezi după plecarea ei..asemeni unei iubiri ce nu ți-a atins inima când ți-a fost alături,dar care ți-a răpit lacrimi la despărțire,când pașii ei te-au lăsat în urmă.
Picăturile aruncate de cer au o magie a lor,magie curată ce poate fi atinsă și simțită,dăruind o stare de eliberare,de renaștere,fiindcă așa te simți după o spălare de păcate. 
Nu știu să vă spun însă câte păcate spală ploaia..însă am siguranța că pune pe fugă gândurile negre.
Aruncă-ți privirea în picăturile de pace,lasă să evadeze tonul de negru din minte și suflet,nu face altceva decât să te încarce fără rost..
Fii liber,comunică cu ploaia.