Vreau să zic

Fericirea este o scrisoare pierdută,vreau să zic..nu seamănă cu cea a lui Caragiale,scrisoarea la care fac eu referire nu are prea multe situații comice..
În drumul către aceasta te însoțește de cele mai multe ori tristețea,care încearcă să te rătăcească de pe drum fiindcă știe că la capătul său este scrisoarea iar în scrisoare,șansa ta de a fi complet.
Vreau să zic că depinde de tine să nu te lași dominat de cea ce vrea să-ți fure calea dreaptă.
Cel mai fericit caz este atunci când tristețea nu îți are baiul iar niciun sentiment nu te încearcă,așadar mergi condus de dorința de a cunoaște,de dorința de a fi.
Când într-un final vei ajunge la scrisoare (căci vei ajunge,să nu ai dubii),să nu o deschizi imediat.. atinge-o,studiază-i hârtia fină pe care a fost scrisă,atinge-o de inimă și simte-o,așa vei învăța cât de prețioasă este și vei ști că e singurul lucru care nu trebuie să îți lipsească vreodată..
Poți fi complet fără fericire? E întrebarea care-mi apasă de multe ori conștiința,dar tot eu vin rapid cu răspunsul.. Nu poți privi razele de soare cu ochii închiși,doar le poți simți.Așa este și în cazul celor ce nu mi-au găsit „scrisoarea”,se mulțumesc doar cu iluzia a ceea ce ar fi fost dacă.. 
Trebuie să fac o remarcă puternică,scrisoarea nu o vei găsi NICIODATĂ în mâinile altui om,ea vine de nicăieri și își găsește locul în mâinile tale.