"Sensul vieții este de a da vieții un sens.”

Pare complicat,nu-i așa? Spuneți-mi,cand este ceva ceea ce pare a fi? Niciodată nu am privit omul ca pe o simplă ființă lăsată pe pământ în voia sorții,care se naște,își face veacul și apoi moare,ajungând într-un fel sau altul tot la începuturile sale,căci asta este moartea de fapt. Refuz să primesc ideea că după ce ai fost înecat în pământul pe care altă dată călcai,până și amintirea ta va fi uitată odată cu trecerea timpului. Din momentul nașterii și până la momentul părăsirii acestei lumi,avem ca și scop să dăm vieții un sens.Poate unii dintre noi nu văd câte poți face cât timp trăiești,poate unii dintre noi privesc cerul și nu pot să vadă dincolo de el și îi pun limite,poate unii dintre noi încă nu realizează ce înseamnă să fii om,alții i-au dat cuvântului o semnificație prea mică.. la 16 ani încă ai un cufăr plin de speranțe și de visuri,la 20 apar alte visuri,la 30 cufărul ori se golește,ori se închide iar șansele de a se deschide din nou sunt minime..la majoritatea oamenilor.Acum vreau să vă întreb..de ce trebuie să fie vârsta o piedică în calea visurilor? La 50 de ani poti visa la fel ca la 20,poți gândi ca la 30,poți avea sufletul luni tânăr de 16.Sigur,eu înțeleg că odată cu înaintarea în vârstă te întâlnești cu tot felul de probleme,ce îți mai limitează într-un fel sau altul pofta de viață..insă dacă lași cufărul cu speranțe deschis,întotdeauna te vei ridica mai ușor atunci când vei fi la pământ deoarece vei avea unde căuta o soluție.. Nu mă las numai în speranța că cine are de înțeles va înțelege,ci vin cu un ultim sfat : lăsați cufărul deschis!