Astăzi,pentru prima oară în întreaga-mi viață am simțit că îmi pleci din vise..
Să spun că m-a cuprins tristetea mi-ar fi destul de greu folosindu-mă doar de cuvinte..
Că vor sa mi te fure?
E greu de acceptat..dar presupun că din moment ce nu mi-ai aparținut decât în cele mai ascunse locuri ale gândurilor mele,nu pot învinui pe nimeni de plecarea ta.
Greu mi se pare și să fiu martorul principal în procesul despărțirii noastre..căci de tine se leagă cele mai mari speranțe ale mele.Acum însă,mă apasă nevoia de a le dezlega si de a le lăsa să se înalțe către cer asemeni unui copil ce își trimite zmeul către vânt și într-o secundă de neatenție îl scapă.
Deși mi-am zis că niciodată fericirea mea nu va fi pusă în mâinile cuiva,mi-am așezat-o pe furiș în ale tale,cuminte și împreunată cu speranțe,apoi ți-am închis mâinile,blocând-o acolo.
Mintea mea bolnavă de tine refuza să te vadă îndepărtându-te și cu ai minții pași alergam după tine.. În zadar,ai plecat ținând în continuare în mâinile tale amalgamul de sentimente dăruit.
Te comportai cu mine ca o zi de ianuarie,rece..dar cu felul meu visător de a fi te vedeam și te simțeam un suflet cald ce amintea de lunile verii.
A mai trecut de atunci ceva..timpul peste mine,ganduri,idei,iluzii prin ochii mei ce își păstrează încă strălucirea..
Tu rămâi și azi un chip palid cu ochi caprui,împărțitori de false speranțe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu