Fluture de noapte

Mi-am permis o seară numai eu cu mine,după mult timp în care m-am uitat.
Am lăsat un geam deschis,voiam pe fundal de gânduri sunet de toamnă.Ghidat probabil de lumină,un fluture de noapte s-a alăturat întâlnirii mele.În primă instanță n-am știut ce e de făcut,dacă trebuie să îl ghidez spre drumul înapoi sau să îl las cu mine.I-am dat voie să rămână.Fluturii trăiesc doar o zi pe pământ,m-am gândit că eu voi mai întâlni fluturi de noapte dar eu pentru acesta voi fi prezența lângă care a închinat steagul scurtei vieți.În raita lui prin camera mea,bătaia aripilor sale fragile lăsa un sunet agitat,probabil era felul său de a mi se adresa..îl urmăream cu priviri tăcute,în micile lui pauze din zbor ni se completau tăcerile..
Mi-aș fi dorit să fi fost mai mult decât un simplu fluture de noapte pentru mine iar eu mai mult decât un simplu om pentru el.
Timpul unuia ca el e limitat,timpul multora ca mine e irosit pe bază de motive seci,completate de ridicări din umeri și un mâine veșnic..Nu iubim azi pentru că o putem face mâine,nu zâmbim azi pentru că din nou,există un mâine..dar dacă acest mâine al nostru se transformă subit într-un azi al unui fluture de noapte?
Continuăm să trăim sprijiniți de comoditatea unui mâine,pierzând astfel momente mari și trăiri importante la baza cărora stă un azi. Comoditatea nu merge mână în mână cu timpul și fericirea deoarece timpul nu așteaptă iar fericirea,de cele mai multe ori nu răspunde așteptărilor noastre.

Banalul meu fluture de noapte m-a întrerupt din meditație și cu prețul vieții sale,a lăsat o lecție de viață pentru mine..sau mai bine spus,și-a lăsat viața lui ca și lecție de viață pentru mine..

Cine-i vinovat?

Spune-mi de ce nu te gândeşti că îmi este dor de tine iar..

Umbre,lumini,culori..viață

Poate deseori te pierzi printre umbre şi nu e nicio rază de lumină care să le sperie şi să le determine să te elibereze..dar ştii tu,călătoria printre umbre e o lecție în urma căreia devii mai puternic,dacă ştii să o duci la capăt. Mereu finalul îți rezervă lumina,tu să nu renunți la această idee,eu o numesc cheia salvatoare,pe un drum greu,pavat cu semne de întrebare şi sentimente ce îți ascund zâmbetul,gândul unui final fericit te menține puternic în jocul umbrelor.Ține gândul viu şi lasă-l să te ghideze.Vreau să precizez că drumul printre umbre uneori este o alegere,uneori obligație. Unii oameni aleg să se ascundă printre ele atunci când lumina nu le mai oferă niciun răspuns..dar,ca şi în cazul unei mari iubiri,mereu se întorc  înapoi. 
Poți fi obligat să iei parte la dansul de umbre,atunci când eşti profund blocat în vise optimiste şi nu accepți în viața ta sub nicio formă,ideea de rău. Viața transformă,căci are dreptul,sintagma "soare vrei,soare îți dau", în "soare vrei,umbre îți dau". Fie că accepți lecția sau îți acoperi ochii tot cu acelaşi optimism,vor rămâne mici urme pe retină.
 Heh,odată ajuns la lumină,cum omul este o ființă mereu nemulțumită,simte nevoia de culori..iar culorile le capeți atunci când cunoşti fiecare sentiment în parte,cunoscând ia culoare viața.
Trăieşte şi simte în felul tău,învinge umbrele,atinge lumina şi dă culoare vieții.

Cum să iubim

Avem diferite motive să ne iubim între noi,problema este că fiecare le percepe diferit..sau deloc.
Dacă ți-e greu să împarți iubirea cu ceilalți,o să încerc să te ajut cu nişte paşi pe care să-i urmezi.
Nu pune prea mare accent pe diferențe,nu uita că într-un final,în spatele oricărui fizic stă pitit într-un colț,sufletul.Zilele trecute auzisem la tv un psiholog vorbind despre asta si am reținut o frază:"Chiar şi o piatră are suflet". Ei bine,eu nu o sa duc astăzi filozofia la extreme vorbind despre sufletul unei pietre dar dacă ar fi totuşi să completez cu o idee,i-aş da dreptate,în comparație cu unii oameni,pietrele sunt capabile de iubire.
Nu judeca. Ştiu că mă vei acuza de falsitate acum,gândind ca e imposibil să nu judeci,fie si fără intenție. O să îți zic că eu am ajuns să analizez atât de mult omul încât acum ştiu că ne diferențiază doar mici caracteristici ale sufletului iar noi nu avem niciun drept să judecăm pentru asta. Şi în fine,de ce am judeca?Pentru modul în care trăieşte,pentru modul în care vorbeşte,pentru hainele pe care le poartă sau şuvițele rebele din păr? Cum spuneam,fiecare caracteristică ascunde un motiv iar dacă nu eşti capabil să înțelegi,nu judeca.
Nu îți însusi superioritatea. Greşeala frecventă īn lumea celor incapabili de iubire. A crede că eşti mai presus decât altcineva este o idee total eronata.
Foloseşte-ți timpul şi inima în cel mai frumos mod: iubeşte.

Nu mă lăsa să-mi fie dor

Poate tu nu ai vrea,poate ai dori chiar să îmi fii salvare,poate doar viața te ține departe de mine sau poate ne-a întâlnit drumurile cu întârziere iar acum caută o metodă de a îndrepta greșeala,ținându-te în mintea mea..poate.

Oare cu tine cum se comportă?

Mă chemi vreodată prin mintea ta?Poate într-o dimineață rece sau cu raze calde de primăvară ce își fac loc prin geam sau într-o seară cu ploaie..căci ea ne-a fost legătură și atunci și acum.Mi-ai adus primăvară,soare și ploaie în același timp.Ea a șters urmele pașilor tăi dar nu și amintirea ta.Dacă m-ai chema la o scurtă plimbare prin mintea ta nu ți-aș ocupa mult timp,mi-aș măsura vizita în secunde și m-aș întoarce la mine cu același zâmbet cu care am venit,poate doar cu un ritm mai alert al inimii.

Nu aș putea să cer altceva de la tine..în schimb ți-aș da totul.

Te am în gând,te am în suflet și te ascund chiar și în inimă atunci când îmi fugi din gând,mă asigur că ești aici chiar dacă realitatea vrea cu orice preț o confruntare între mine și imposibil,luptă în care mai am nevoie de un aliat..

Ușa sufletului meu îți va fi mereu deschisă,nici voit nu s-ar putea închide și chiar dacă ar fi să fie,cheia rămâi tu..

Absența folosește amintiri pentru a nu lăsa un gol adânc,cu tine am prea puține amintiri dar colaborează bine cu absența..eu rămân la vechii mei colaboratori: speranța și timpul.

Pentru câte zile ai fost tu?

I-am cerut timpului timp,cerului soare ziua și liniște noaptea.
Timp nu știu cât de mult voi primi,soare mi s-a dat,liniște..încă aștept.
Zilele nu vin atât de repede precum trec,cunoaștem cu toții momentele în care ne mirăm de rapiditatea cu care mai pleacă un an și ne uităm la drumul său de adio cu mult prea multe semne de întrebare,încercând să descoperim ce ne-a lăsat în urma sa,amintiri sau lecții.
Privim doar în jur,la ceea ce ne-a lăsat sau ne-a luat timpul trecut,la lucrurile ce s-au schimbat,la oamenii ce ne sunt aproape,uitând însă că undeva,prin toată mulțimea de schimbări ne aflăm și noi.
Cine suntem noi și ce efecte are timpul asupra noastră?
Te-ai gândit vreodată câte zile ai irosit uitând să fii tu?
Poate că nu,poate că ai încercat dar ești om și te pierzi prea ușor printre gânduri,astfel e de înțeles de ce nu ai reușit să găsești unul salvator.
E revoltă în fiecare celulă din mine atunci când aud că părerea lumii modelează o persoană.
Tu ar trebui să fii propria ta lume,să te ghidezi mereu după propriile tale dorințe și aspirații,să nu te abții de la fericirea ta doar fiindcă aceasta nu se aseamănă cu a celorlalți.Nu ești pe pământ pentru a trăi după tiparele de cele mai multe ori absurde ale unor oameni care nici măcar ei nu le înțeleg și te asigur că respectarea acestora nu le-ar aduce fericirea,ci doar un sentiment nemeritat de superioritate,așadar tu trebuie să îți păstrezi felul de a fi și fericirea intacte,cea din urmă multiplicând-o și dăruind-o.Stai fără griji,ceea ce dăruiești din suflet se întoarce înzecit.
Concluzia?Concluzia te invit să o tragi singur,eu vin ca de fiecare dată cu o mică remarcă.
Există un început pentru toate,sfârșitul este mai greu.

De multe ori

De multe ori m-am întrebat de ce momentele de fericire nu durează o veşnicie..e infantil gândul,ştiu..dar cine nu şi-ar dori ca viața să fie un moment repetitiv al fericirii?
Ştiu că şi tu ai în trecut o amintire după care tânjeşti şi la care te-ai întoarce,dorind să retrăieşti fiorul ce te controla când în preajma ta făcea valuri fericirea.
Poate ți-e dor de un zâmbet cu subînțeles,de o privire ce părea să transmită mesaje inimii sau de o îmbrățişare ce te-a făcut să te simți incomplet atunci când ai rămas fără ea..
Nu poți da timpul înapoi dar nici nu poți rămâne legat de trecut,nu?
Heh,eu pot..deşi ştiu că speranțele îmi sunt mai mult decât limitate. Of,greu e să mai fii un optimist convins în zilele astea,când şi primăvara te amăgeşte cu soare iar a doua zi umple cerul de nori..
Îndemn în continuare la speranțe.
Cineva m-a întrebat acum ceva timp.."tu ne zici mereu să fim visători,cu capul în nori..dar ce facem atunci când nu putem trece prin ei?" Ce am răspuns? 
"Zâmbeşti,te scuzi şi îți faci loc."

Noi-gânduri,noi-rânduri

Noi doi suntem gânduri,gânduri reunite de întâmplare. Ce întâmplare a făcut ca tu să îmi fii gând..nu aş şti să povestesc..dar ştiu că până şi întâmplarea a avut scopul ei cu noi doi.
Să ştii că o să te mai pierd uneori printre rândurile mele,sper ca tu să te regăseşti.

Revelatie

Cine poate spune că iubirea se încadrează într-un anumit tipar..nu şi-a deschis niciodată sufletul în fața unui zâmbet ce îl revede a doua oară,după o perioadă destul de lungă de timp,căci aşa resimte sufletul distanța de acea persoană ce ți-e totuşi aproape,fiind mereu într-un colț al inimii..sau cine ştie,poate chiar la baza ei.

Iubirea poate lua multe forme,poate fi agitată sau calmă,îți poate asigura un somn liniştit seara sau îți poate schimba perna cu nelinişte şi dor,poate fi interzisă uneori..dar nu imposibilă,poate fi..totul ce te poate lăsa fără nimic dar totuşi,consider că drumul spre iubire merită asumarea oricărui risc.

Oamenii sunt făcuți pentru iubire,spune vorba unui cântec..eu îi dau dreptate.

O privire,un zâmbet sau o îmbrățisare vindecă total orice urmă de tristețe lăsată de dor în timp,răspunde oricărui semn de īntrebare apărut la miezul unei nopți pline cu gânduri..

Printre noi există sentimente ce foarte greu pot fi descrise şi care dureazä o veşnicie..eu mi-aş putea trăi veşnicia cu un astfel de sentiment şi tânjind la împlinirea lui..poate asta voi face.

Nu avem dreptul de a pune interdicții inimii,timpul ne demonstrează faptul că inevitabilul se produce oricum şi ne aşează la locul şi timpul potrivit,mereu..

Eu ştiu cä nimic nu este īntâmplător..şi mă las în mâinile timpului.

Iubeşte fără limite şi interdicții,fii complet recunoscând ce simți şi dacă tu nu poți face ceva în această privință,lasă timpul să te ajute.

Înțelegere

Viața nu este despre tine,viața este despre cei de lângă tine.

Cei care îți rămân alături(1),care se îndepărtează pe parcurs dar care revin apoi,cei care pleacă definitiv,cei care te rănesc,cei care îți vindecă loviturile și te ridică înainte să cazi(2)..și cei ce îndeplinesc simultan condițiile 1 și 2,pe care toată lumea îi cunoaște sub denumirea de prieteni..

Ei bine,poate sunt eu persoana care pune preț prea mare pe oameni și pe cuvinte dar prietenia mea o câștigi cu cel mai mic gest din lume,cu un simplu „va fi bine” atunci când dau impresia că mi se șterge zâmbetul,cu o privire cât o mângâiere..mie lucrurile mici îmi dau putere mare.

O căștigi ușor,o pierzi la fel.Sunt un om ușor de rănit,vulnerabil și sensibil și culmea,mă las rănit doar de cei pe care îi am în suflet,probabil atacurile în interior sunt cele care lasă în urmă cele mai multe ruine și steaguri albe peste ele-în zadar acestea..

Definim categoriile?

Cei ce se îndepărtează dar care revin-sunt acei oameni care se îndoiesc de propriile sentimente și gânduri.Fac greșeli dar mereu se întorc,știind să șteargă greșeala.

Cei ce pleacă definitiv-nu îi regreta,ți-au făcut un bine plecând,nu ai nevoie de decor inutil în viața ta.

Cei care te rănesc-oameni ce niciodată nu au avut alte intenții,pe care nu trebuie să îi mai primești niciodată în aria ta de siguranță și bine fiindcă mereu vor căuta să o strice.Din nou,fă-ți un bine si iartă-i,însă fără să uiți și să îi accepți din nou în viața ta.

Înfrumusețează-ți viata cu persoane care știu să îți înfrumusețeze sufletul.

Mister II

"Şi mi-am pus paşii să-i urmeze pe ai ei în acea seară..regretul meu rămâne că nu am făcut din acea seară veşnicie.

O veşnicie de mână cu fericirea..sună a titlu de carte,nu?

Ei bine,dacă aş fi ştiut atunci să pun în ordine paginile cărţii,probabil acum toată lumea ştia de mine şi de ea,de misterul care ne-a făcut vie legătura,de privirea ei care putea să-mi atingă sufletul şi în clipele în care nu eram pregătit să fiu atins..Eu nu am ştiut cum să ating,încercările mele semănând mai mult a rană decât a mângâiere.

Am fost un om sec,nu ştiam ce efect pot avea cuvintele şi le foloseam cu speranţa că din 100 de încercări,una va avea pe ea inscripţionat norocul.

"Va fi bine,promit."

A fost singura dată când norocul îmi atinsese cuvintele şi astfel ele au ajuns la destinaţia pe care o scrisesem pe spatele lor-sufletul ei.Fragilă destinaţie,aveam să aflu mai târziu..şi apoi să mai aflu că o cutie poştală odată închisă din vina falselor livrări,nu o poţi redeschide numai cu speranţă şi bune intenţii.

Intenţiile mele cu ea?

Ea însăşi a fost pentru mine principală intenţie încă de când sunetul vocii ei a făcut pentru prima dată cunoştinţă cu existenţa mea.

Sufletul ei plin de culoare m-a trezit din somnul meu de alb-negru.Eu însă..eu însă i-am prăfuit strălucire.Dacă ar fi să mă întrebe cineva acum de ce am făcut asta,aş rămâne mut şi prin tăcere mi-aş accepta vina de a fi fost persoana pe care i-aş şterge-o din amintiri..fiindcă zâmbetul ei părea să o descrie ca fiind o dovadă vie cu ochi albaştri a fericirii.Eram elementul în plus din viaţa ei..însă ea îmi simţea lipsa ori de câte ori eram în minus.

Acum probabil sunt minus infinit uitat pentru ea,în timp ce ea pentru mine a redevenit ultimul meu gând seara şi primul dimineaţa,amintirea ei urmărindu-mă fără oprire şi răvăşindu-mă cu regret,disperare şi dragoste.

Regret-faptul că nu am ştiut să mă încătuşez de tine.

Disperare-faptul că niciodată nu o voi mai putea face.

Dragoste-tu."

Mister I

„Mereu mi-am dorit să întâlnesc nebunia,iubirea și copilăria veșnică într-o singură femeie.

Am găsit-o,ceea ce nu am știut însă a fost să o țin lângă mine,căci în inimă o port și astăzi.

Eram abia la mijlocul vieții,nu acordam iubirii niciun preț,acest prost obicei urmărindu-mă tot restul zilelor de atunci,abia acum când multe nu mai am de spus și de făcut,caută să mă părăsească și el.

Abia se instalase vremea rece când i-am auzit pentru prima dată numele și când i-am văzut privirea înghețată analizându-mă și punând pe mine mii de semne de întrebare.

Mă cunoștea de undeva,felul în care încerca să-și ascundă vocea și privirea de mine mă intriga.Mă întrebam fără oprire cine e,de ce încearcă să se minimalizeze în prezența mea..

Am făcut cunoștință,de fapt doar eu cu ea,ea cu mine făcând de mult,aveam sa aflu.

Am urmat împreună un drum spre ea,m-a invitat înăuntru,am acceptat,neștiind cui îi ofer acceptul..dar presupun că deciziile necugetate erau și au rămas o caracteristică a tinereții.

Numele ei nu contează,pentru mine nu a contat nici atunci când aveam nevoie să o strig,știam că îmi aude nevoia de ea și într-o mulțime de oameni cu nevoie exactă..”

Post fericire

Fericirea..te simți complet când o deții,simți că viața s-a gândit și la bunăstarea ta și ți-a făcut un mic cadou..dar ce faci atunci când dispare?
Cel mai probabil nici nu știi cum să reacționezi,te pierzi printre gânduri și întrebări referitoare la dispariția ei și fără să realizezi te trezești într-o adâncă stare de dor,melancolie și confuzie..o combinație dăunătoare,dacă mă întrebați pe mine.
Cum o depășim?
E un proces dificil de vindecare,ținând cont că nicio rețetă farmaceutică nu îți poate procura pastila fericirii.
Acum voi povesti din propria-mi experiență..de obicei mi se întâmplă atunci când am o întâlnire de grad înalt cu fericirea,trăiesc din plin momentul și nimic altceva nu mă mai preocupă..sună cunoscut,nu?
Când se desparte de mine,rămân cu o expresie ștearsă,nu știu cum să reacționez dar încerc să rămân pe un teritoriu neutru,să nu cad în cealaltă extremă - a tristeții.
Cum simți că ești în pericol să cazi?
Ah,urâtă senzație..toate gândurile se unesc și te chinuie,îți amintesc de greșeli din trecut,de momentele fără culoare din viața ta,îți strigă că ai rămas fără fericire..iar tu parcă te îneci,aerul ia pauze dese până ajunge la tine și ești la un pas să izbucnești.
Știi ce trebuie să faci?
Adună-te,deschide ochii,expiră tristețea și inspiră calm și pace spunându-ți că va fi ok,căci va fi.
Se spune că toate sunt trecătoare..eu spun doar că fericirea se menține cu foarte mici eforturi,ai grijă și nu uita să zâmbești.