De multe ori m-am întrebat de ce momentele de fericire nu durează o veşnicie..e infantil gândul,ştiu..dar cine nu şi-ar dori ca viața să fie un moment repetitiv al fericirii?
Ştiu că şi tu ai în trecut o amintire după care tânjeşti şi la care te-ai întoarce,dorind să retrăieşti fiorul ce te controla când în preajma ta făcea valuri fericirea.
Poate ți-e dor de un zâmbet cu subînțeles,de o privire ce părea să transmită mesaje inimii sau de o îmbrățişare ce te-a făcut să te simți incomplet atunci când ai rămas fără ea..
Nu poți da timpul înapoi dar nici nu poți rămâne legat de trecut,nu?
Heh,eu pot..deşi ştiu că speranțele îmi sunt mai mult decât limitate. Of,greu e să mai fii un optimist convins în zilele astea,când şi primăvara te amăgeşte cu soare iar a doua zi umple cerul de nori..
Îndemn în continuare la speranțe.
Cineva m-a întrebat acum ceva timp.."tu ne zici mereu să fim visători,cu capul în nori..dar ce facem atunci când nu putem trece prin ei?" Ce am răspuns?
"Zâmbeşti,te scuzi şi îți faci loc."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu