Umbre,lumini,culori..viață

Poate deseori te pierzi printre umbre şi nu e nicio rază de lumină care să le sperie şi să le determine să te elibereze..dar ştii tu,călătoria printre umbre e o lecție în urma căreia devii mai puternic,dacă ştii să o duci la capăt. Mereu finalul îți rezervă lumina,tu să nu renunți la această idee,eu o numesc cheia salvatoare,pe un drum greu,pavat cu semne de întrebare şi sentimente ce îți ascund zâmbetul,gândul unui final fericit te menține puternic în jocul umbrelor.Ține gândul viu şi lasă-l să te ghideze.Vreau să precizez că drumul printre umbre uneori este o alegere,uneori obligație. Unii oameni aleg să se ascundă printre ele atunci când lumina nu le mai oferă niciun răspuns..dar,ca şi în cazul unei mari iubiri,mereu se întorc  înapoi. 
Poți fi obligat să iei parte la dansul de umbre,atunci când eşti profund blocat în vise optimiste şi nu accepți în viața ta sub nicio formă,ideea de rău. Viața transformă,căci are dreptul,sintagma "soare vrei,soare îți dau", în "soare vrei,umbre îți dau". Fie că accepți lecția sau îți acoperi ochii tot cu acelaşi optimism,vor rămâne mici urme pe retină.
 Heh,odată ajuns la lumină,cum omul este o ființă mereu nemulțumită,simte nevoia de culori..iar culorile le capeți atunci când cunoşti fiecare sentiment în parte,cunoscând ia culoare viața.
Trăieşte şi simte în felul tău,învinge umbrele,atinge lumina şi dă culoare vieții.

Cum să iubim

Avem diferite motive să ne iubim între noi,problema este că fiecare le percepe diferit..sau deloc.
Dacă ți-e greu să împarți iubirea cu ceilalți,o să încerc să te ajut cu nişte paşi pe care să-i urmezi.
Nu pune prea mare accent pe diferențe,nu uita că într-un final,în spatele oricărui fizic stă pitit într-un colț,sufletul.Zilele trecute auzisem la tv un psiholog vorbind despre asta si am reținut o frază:"Chiar şi o piatră are suflet". Ei bine,eu nu o sa duc astăzi filozofia la extreme vorbind despre sufletul unei pietre dar dacă ar fi totuşi să completez cu o idee,i-aş da dreptate,în comparație cu unii oameni,pietrele sunt capabile de iubire.
Nu judeca. Ştiu că mă vei acuza de falsitate acum,gândind ca e imposibil să nu judeci,fie si fără intenție. O să îți zic că eu am ajuns să analizez atât de mult omul încât acum ştiu că ne diferențiază doar mici caracteristici ale sufletului iar noi nu avem niciun drept să judecăm pentru asta. Şi în fine,de ce am judeca?Pentru modul în care trăieşte,pentru modul în care vorbeşte,pentru hainele pe care le poartă sau şuvițele rebele din păr? Cum spuneam,fiecare caracteristică ascunde un motiv iar dacă nu eşti capabil să înțelegi,nu judeca.
Nu îți însusi superioritatea. Greşeala frecventă īn lumea celor incapabili de iubire. A crede că eşti mai presus decât altcineva este o idee total eronata.
Foloseşte-ți timpul şi inima în cel mai frumos mod: iubeşte.

Nu mă lăsa să-mi fie dor

Poate tu nu ai vrea,poate ai dori chiar să îmi fii salvare,poate doar viața te ține departe de mine sau poate ne-a întâlnit drumurile cu întârziere iar acum caută o metodă de a îndrepta greșeala,ținându-te în mintea mea..poate.

Oare cu tine cum se comportă?

Mă chemi vreodată prin mintea ta?Poate într-o dimineață rece sau cu raze calde de primăvară ce își fac loc prin geam sau într-o seară cu ploaie..căci ea ne-a fost legătură și atunci și acum.Mi-ai adus primăvară,soare și ploaie în același timp.Ea a șters urmele pașilor tăi dar nu și amintirea ta.Dacă m-ai chema la o scurtă plimbare prin mintea ta nu ți-aș ocupa mult timp,mi-aș măsura vizita în secunde și m-aș întoarce la mine cu același zâmbet cu care am venit,poate doar cu un ritm mai alert al inimii.

Nu aș putea să cer altceva de la tine..în schimb ți-aș da totul.

Te am în gând,te am în suflet și te ascund chiar și în inimă atunci când îmi fugi din gând,mă asigur că ești aici chiar dacă realitatea vrea cu orice preț o confruntare între mine și imposibil,luptă în care mai am nevoie de un aliat..

Ușa sufletului meu îți va fi mereu deschisă,nici voit nu s-ar putea închide și chiar dacă ar fi să fie,cheia rămâi tu..

Absența folosește amintiri pentru a nu lăsa un gol adânc,cu tine am prea puține amintiri dar colaborează bine cu absența..eu rămân la vechii mei colaboratori: speranța și timpul.

Pentru câte zile ai fost tu?

I-am cerut timpului timp,cerului soare ziua și liniște noaptea.
Timp nu știu cât de mult voi primi,soare mi s-a dat,liniște..încă aștept.
Zilele nu vin atât de repede precum trec,cunoaștem cu toții momentele în care ne mirăm de rapiditatea cu care mai pleacă un an și ne uităm la drumul său de adio cu mult prea multe semne de întrebare,încercând să descoperim ce ne-a lăsat în urma sa,amintiri sau lecții.
Privim doar în jur,la ceea ce ne-a lăsat sau ne-a luat timpul trecut,la lucrurile ce s-au schimbat,la oamenii ce ne sunt aproape,uitând însă că undeva,prin toată mulțimea de schimbări ne aflăm și noi.
Cine suntem noi și ce efecte are timpul asupra noastră?
Te-ai gândit vreodată câte zile ai irosit uitând să fii tu?
Poate că nu,poate că ai încercat dar ești om și te pierzi prea ușor printre gânduri,astfel e de înțeles de ce nu ai reușit să găsești unul salvator.
E revoltă în fiecare celulă din mine atunci când aud că părerea lumii modelează o persoană.
Tu ar trebui să fii propria ta lume,să te ghidezi mereu după propriile tale dorințe și aspirații,să nu te abții de la fericirea ta doar fiindcă aceasta nu se aseamănă cu a celorlalți.Nu ești pe pământ pentru a trăi după tiparele de cele mai multe ori absurde ale unor oameni care nici măcar ei nu le înțeleg și te asigur că respectarea acestora nu le-ar aduce fericirea,ci doar un sentiment nemeritat de superioritate,așadar tu trebuie să îți păstrezi felul de a fi și fericirea intacte,cea din urmă multiplicând-o și dăruind-o.Stai fără griji,ceea ce dăruiești din suflet se întoarce înzecit.
Concluzia?Concluzia te invit să o tragi singur,eu vin ca de fiecare dată cu o mică remarcă.
Există un început pentru toate,sfârșitul este mai greu.

De multe ori

De multe ori m-am întrebat de ce momentele de fericire nu durează o veşnicie..e infantil gândul,ştiu..dar cine nu şi-ar dori ca viața să fie un moment repetitiv al fericirii?
Ştiu că şi tu ai în trecut o amintire după care tânjeşti şi la care te-ai întoarce,dorind să retrăieşti fiorul ce te controla când în preajma ta făcea valuri fericirea.
Poate ți-e dor de un zâmbet cu subînțeles,de o privire ce părea să transmită mesaje inimii sau de o îmbrățişare ce te-a făcut să te simți incomplet atunci când ai rămas fără ea..
Nu poți da timpul înapoi dar nici nu poți rămâne legat de trecut,nu?
Heh,eu pot..deşi ştiu că speranțele îmi sunt mai mult decât limitate. Of,greu e să mai fii un optimist convins în zilele astea,când şi primăvara te amăgeşte cu soare iar a doua zi umple cerul de nori..
Îndemn în continuare la speranțe.
Cineva m-a întrebat acum ceva timp.."tu ne zici mereu să fim visători,cu capul în nori..dar ce facem atunci când nu putem trece prin ei?" Ce am răspuns? 
"Zâmbeşti,te scuzi şi îți faci loc."

Noi-gânduri,noi-rânduri

Noi doi suntem gânduri,gânduri reunite de întâmplare. Ce întâmplare a făcut ca tu să îmi fii gând..nu aş şti să povestesc..dar ştiu că până şi întâmplarea a avut scopul ei cu noi doi.
Să ştii că o să te mai pierd uneori printre rândurile mele,sper ca tu să te regăseşti.

Revelatie

Cine poate spune că iubirea se încadrează într-un anumit tipar..nu şi-a deschis niciodată sufletul în fața unui zâmbet ce îl revede a doua oară,după o perioadă destul de lungă de timp,căci aşa resimte sufletul distanța de acea persoană ce ți-e totuşi aproape,fiind mereu într-un colț al inimii..sau cine ştie,poate chiar la baza ei.

Iubirea poate lua multe forme,poate fi agitată sau calmă,îți poate asigura un somn liniştit seara sau îți poate schimba perna cu nelinişte şi dor,poate fi interzisă uneori..dar nu imposibilă,poate fi..totul ce te poate lăsa fără nimic dar totuşi,consider că drumul spre iubire merită asumarea oricărui risc.

Oamenii sunt făcuți pentru iubire,spune vorba unui cântec..eu îi dau dreptate.

O privire,un zâmbet sau o îmbrățisare vindecă total orice urmă de tristețe lăsată de dor în timp,răspunde oricărui semn de īntrebare apărut la miezul unei nopți pline cu gânduri..

Printre noi există sentimente ce foarte greu pot fi descrise şi care dureazä o veşnicie..eu mi-aş putea trăi veşnicia cu un astfel de sentiment şi tânjind la împlinirea lui..poate asta voi face.

Nu avem dreptul de a pune interdicții inimii,timpul ne demonstrează faptul că inevitabilul se produce oricum şi ne aşează la locul şi timpul potrivit,mereu..

Eu ştiu cä nimic nu este īntâmplător..şi mă las în mâinile timpului.

Iubeşte fără limite şi interdicții,fii complet recunoscând ce simți şi dacă tu nu poți face ceva în această privință,lasă timpul să te ajute.