Încotro?

Îmi era frig.. Era ora 3  și ceva dimineața. Ce căutam afară  atunci? Mulți dintre noi mergem pe stradă ziua la ora 12 și tot nu știm ce căutăm.. iar acesta a fost gândul care m-a împăcat în acea dimineață.  Ridicând privirea către Calea Lactee am realizat cum se simte o furnică atunci când privește un om. Doar că eu nu simțeam teama furnicii, nu mă temeam că aș putea fi strivită..deși moartea sub mii de stele poate fi catalogată drept o dorință de-a mea.
Simțeam răcoare,mii de fiori ce mă cuprindeau..era abia 1 august dar eu deja simțeam toamnă în jurul meu.
Aș vrea să fie toamnă mereu.. anotimp nostalgic,aducător de amintiri..
Nici acum nu știu unde sau spre ce mă îndrept, e aproape ora 22..aștept din nou stele, aer de toamnă, amintiri și să simt din nou toamnă..

Mă opresc aici

Nu că aș vrea..dar știm cu toții că nu mereu lucrurile se întâmplă după voia noastră..așadar, am terminat. Nu voi mai încerca să deschid suflete sau minți de mult închise. De ce? Fiindcă nu mai vreau să mă simt un hoț.. desigur,spargerile mele ar trebui să aibă urmări pozitive însă in viața reală,jaful n-a fost niciodată prieten bun cu fericirea.
Clar, sufletul este averea cea mai mare a unei persoane.. și poate că nici măcar niște mâini cu intenții bune nu au voie să îl atingă..dar e o dovadă prea mare de egoism să ii pui gratii..
Sunt ferm convinsă că unele decizii nu sunt deloc gândite înainte.. și e păcat, nu este oare?
Cuvintele împing un om mai puternic decât orice altă forță umană.
De multe ori regreți că n-ai gândit înainte să spui "adio", că nu te-ai lăsat ajutat la timp.. dar fiecare e liber să decidă când e timpul său..